Chicco BLW Leaderboard
Baby Boltholes Leaderboard

Bun venit la Annabel Karmel

Gazda preparatelor gustoase și echilibrate nutritiv pe care bebelușii și copiii le vor adora.

Dezvoltarea gustului pentru preparate sănătoase și apetisante începe încă de la vârste fragede, preparatele delicioase Annabel Karmel sunt îndrăgite de bebelușii și copiii de pe tot globul.

Timp de peste 25 de ani, autorul nr. 1, din Regatul Unit, de cărți despre mâncărurile pentru copii a ajutat și inspirat milioane de familii să savureze mese gustoase, asigurându-se că cei mici cresc îndrăgind mâncarea sănătoasă și hrănitoare.

De la rețete delicioase pentru gătit acasă, la soluții simple și echilibrate nutritiv de preparate gata făcute, Annabel este expertul în care puteți avea încredere că pune „mmm” în mâncare. Chiar și cei mai mofturoși copii vor devora preparatele ei delicioase.

 

Știați că?

  • Annabel a scris peste 43 de cărți cu rețete, de la cele pentru mâncarea din timpul sarcinii, la cele pentru mesele bebelușilor, copiilor și a familiei. Pentru a comanda exemplarul dvs., vizitați pagina Amazon a lui Annabel.
  • Prima carte cu rețete a lui Annabel apărută în 1991, Marea carte de bucate pentru bebeluși și copii mâncăcioși, a fost scrisă în urma propriei sale experiențe cu mofturile făcute la masă de propriul ei bebeluș. De atunci s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare și rămâne cea mai vândută carte la nivel mondial despre alimentația bebelușilor și a copiilor mici.
  • Gama de mâncăruri echilibrate, gata făcute, propuse de Annabel sunt inspirate de cele mai populare rețete din cartea sa de rețete savurate de bebelușii, copiii și familiile de pe tot globul.
  • Annabel a fost distinsă cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului britanic (MBE) în cadrul ceremoniilor legate de ziua de naștere a Reginei pentru activitatea ei extraordinară în domeniul nutriției copiilor.
  • Pe lângă rețetele din carte și a preparatelor ușor de pregătit, mâncarea delicioasă a lui Annabel poate fi descoperită în meniurile hotelurilor, a stațiunilor de relaxare și a companiilor aeriene din întreaga lume.

În România, produsele Annabel Karmel pot fi achiziționate de la următorii comercianți:

AK Club
Forgot Password?

Don't have an account?

Join for these great benefits

Join Now >